Ce pierzi și ce câștigi atunci când alegi să fii autentic
Ești în bucătărie, speli vase, iar partenerul sau partenera ta spune ceva care te rănește puțin — poate o glumă proastă despre cum ai gătit sau poate un „iar ai uitat să pui sare” aruncat în treacăt. Simți cum ți se strânge inima în piept și experimentezi o senzație aproape automată care îți este deja foarte familiară — umerii ți se ridică puțin, maxilarul ți se încleștează fără să vrei, iar prin minte îți trece, pentru o fracțiune de secundă, gândul „chiar era necesar să faci asta din nou?”
Ai fi putut spune: „M-a durut ce ai zis.”
În schimb alegi inconștient să taci în timp ce apa caldă de la robinet curge în continuare peste farfuria rece, iar peste câteva secunde răspunzi scurt, doar cu un „mmm” neutru, ca și cum n-ai fi auzit nimic important.
Nu e prima dată.
Și, dacă ești sincer sau sinceră cu tine, probabil nu va fi nici ultima.
Dar oare cât sau ce te costă tăcerea asta „din bucătărie”? Pun întrebarea asta pentru că majoritatea oamenilor n-au făcut niciodată un astfel de calcul în mod conștient.
Prețul pe care-l plătești fără să-l vezi
Sociologul american Arlie Hochschild a numit acest fenomen „disonanță emoțională” — diferența dintre ce simți cu adevărat și ce arăți în exterior. L-a observat inițial la stewardese, obligate să zâmbească indiferent cât de groaznică le era ziua și indiferent ce pasager dificil aveau în fața lor.
Dar același mecanism apare și acasă, nu-i așa? Apare și în relații, apare oriunde alegem constant să arătăm prin gesturi sau cuvinte o emoție total diferită de ceea ce simțim cu adevărat.
Fiecare tăcere „din bucătărie” pare mică, izolată și fără consecințe, nu-i așa?
Dar adevărul este că disonanța emoțională nu dispare așa pur și simplu — ci se acumulează, exact ca o dobândă la o datorie pe care ai uitat c-o ai. Săptămâna asta e „mmm”-ul de la spălatul vaselor. Săptămâna viitoare poate e un zâmbet la o glumă care nu ți se pare deloc amuzantă. Peste o lună, observi că ai umerii încordați aproape tot timpul când ești acasă, fără să știi de ce anume — și, poate, partenera sau partenerul tău simte și el ceva, poate simte o distanță pe care n-o poate numi sau explica, sau poate are senzația paradoxală că e acolo și totuși nu e acolo, cu tine.
Aparent nimeni nu a spus nimic greșit. Și totuși, ceva s-a îndepărtat.
Neuroștiința spune că memorăm în corp fiecare moment în care am simțit ceva și am afișat altceva, la fel cum memorăm la nivel celular frica de a pierde pe cineva important. Cu timpul, energia cheltuită ca să menții o expresie a feței diferită de ceea ce simți cu adevărat devine un soi de oboseală cronică — nu e neapărat depresie sau burnout clinic, ci e un fel de epuizare surdă, greu de explicat, pe care mulți o simt fără s-o poată verbaliza vreodată.
„Nu știu ce am, sunt doar obosit tot timpul” îmi spun uneori oamenii care vin la cabinet — însă, de multe ori, sub oboseala asta stă exact acest tip de lipsă de sinceritate cu noi înșine și de contabilitate emoțională neterminată.
Clarificare necesară
Ce înseamnă, de fapt, să fii sincer cu tine
Aici apare o confuzie frecventă, pe care merită s-o lămurim înainte să mergem mai departe.
A fi autentic nu înseamnă să spui orice îți trece prin minte, oricui, oricând.
Gândește-te la un coleg care spune direct, cu subiect și predicat, în mijlocul unei ședințe: „Sincer, cred că ideea ta e foarte proastă.”
El probabil crede că a manifestat sinceritate, curaj și autenticitate. Dar de fapt, a confundat sinceritatea cu lipsa de tact și diplomație — a spus ce simțea, dar fără să se întrebe măcar o clipă cum, când, unde, cât, în ce fel sau dacă merită să spună în felul în care a spus-o ceea ce i-a trecut prin minte.
Rezultatul, de obicei, pentru o astfel de atitudine nu e nicidecum o conexiune reală cu ceilalți, nu e nici aprecierea sau validarea reală din partea colegilor — rezultatul e doar o cameră tensionată și o relație cu ceilalți puțin mai rece, mai distantă.
A fi sincer cu tine înseamnă altceva, ceva mai simplu și mai greu în același timp: să știi ce simți cu adevărat, înainte să decizi ce faci cu informația asta.
În bucătărie de exemplu, nu te-ai fi identificat cu durerea, nu ai fi reprimat durerea, nu ai fi reacționat impulsiv la ironia partenerului sau partenerei, ci ai fi fost conștient de durere, ai fi observat limpede că „te-a durut”. Asta nu înseamnă că trebuie musai să spui ceva în clipa aia. Poți alege să vorbești sau poți alege să taci dacă consideri că e un moment nepotrivit — dar o faci conștient, asumat, știind ce și de ce ai ales să nu spui, nu îngropând automat reacția, fără să observi măcar că ai avut una.
Ce câștigi, concret, când alegi să fii autentic
Acum hai să ne imaginăm puțin diferit scenariul din bucătărie, în altă seară. De data asta, când partenerul sau partenera ta face acel comentariu mai mult sau mai puțin acid, pui farfuria jos, te întorci, și spui simplu: „Chestia asta m-a durut puțin. Poți să-mi spui altfel data viitoare?”
S-ar putea să urmeze o secundă de tăcere incomodă.
Partenerul tău ar putea fi surprins, poate puțin defensiv la început — o ridicare din sprânceană, un „păi n-am vrut să…” pe jumătate rostit. Dar exact acolo, în disconfortul ăla mic, se întâmplă ceva ce tăcerea nu poate oferi niciodată: partenerul tău află, cu adevărat, ce simți — nu ce crede el că simți, bazat pe tăcerea ta.
Iar tu, poate pentru prima dată în seara aia, simți o eliberare mică, fizică, în piept — deodată umerii se relaxează și se lasă puțin în jos, respirația se adâncește — pentru că nu mai porți toată greutatea aia singur. Data viitoare, poate, comentariul nici nu mai vine — pentru că omul din fața ta a aflat, în sfârșit, unde e limita ta reală, nu cea pe care a interpretat-o din tăcerea ta.
Bilanțul
Să fii sau să nu fii autentic?
Dacă rămâi în tăcere nu te minți doar pe tine însuți, ci și pe celălalt. Iar asta va avea pe termen scurt, mediu și lung efecte secundare negative pentru tine, pentru celălalt, pentru relația dintre voi și pentru cei din jur. În plus pierzi energie, timp, oportunități, bani, pierzi sănătatea ta fizică, mentală, emoțională etc, în fiecare zi, puțin câte puțin. Te limitezi atât pe tine, cât și pe celălalt. Pierzi ocazia de a-l cunoaște pe celălalt și din alte puncte de vedere și pierzi ocazia de a fii cu adevărat cunoscut de omul de lângă tine. Mai mult, în timp, pierzi o parte din tine, din capacitatea ta de a-ți simți și recunoaște propriile reacții — până când ajungi să nu mai știi sigur cine ești și ce simți, ci doar ce arăți.
Dacă alegi în schimb sinceritatea, cu tact: riști un disconfort mic, imediat, vizibil, poate chiar puțin jenant. Sau poate riști chiar o ceartă zdravănă. Dar așa ai șansa să câștigi o relație autentică, construită pe ceea ce ești cu adevărat, nu pe ce ai lăsat impresia că ești — în plus câștigi înapoi, cu fiecare alegere de genul ăsta, puțin mai multă energie, mai multă vitalitate, timp, optimism, încredere în tine, încredere în viață, încredere în oameni, oportunități, sănătate și alte daruri asemănătoare.
Orice ai alege are un cost. Orice ai alege presupune un disconfort mai mare sau mai mic, pe termen scurt, mediu și lung.
Te invit să reflectezi mai adânc la aceste costuri și să alegi ceea ce te va împlini cu adevărat.
Un pas mic, concret, spre autenticitatea ta
Data viitoare când simți acel disconfort emoțional sau sentiment de inadecvare — oprește-te și spune, doar atât, cu voce tare: „Ceva din ce ai spus m-a atins. M-a durut.” Nu trebuie să rezolvi pe loc conflictul. Nu trebuie să ceri nimic încă. Doar numește clar ce simți cu adevărat, cu voce tare.
Promite-ți că vei încerca măcar o dată și testează, apoi vezi ce se întâmplă.
Dacă simți că genul ăsta de tăcere aparent nesemnificativă s-a acumulat de prea mult timp în tine sau în relația ta, putem vedea împreună de unde vine și cum se poate schimba ceva. Toate discuțiile sunt strict confidențiale.
Vezi cum putem lucra împreunăSeria de articole: Articolul 1 · Articolul 2