Nu din cărți, ci din viață

De unde vin

M-am născut într-o familie în care haosul era normalul. Părinții mei s-au despărțit când aveam doi ani. Am crescut între două case, între două lumi, fără să mă simt cu adevărat acasă în niciuna.

La cincisprezece ani am ales strada.

Nu pentru că părinții nu m-ar fi dorit sau primit acasă. Ci pentru că înăuntrul meu era atâta durere, atâta confuzie, atâta sentiment că nu aparțin nicăieri, încât strada părea mai sinceră decât orice altă variantă.

Un an și jumătate am dormit direct pe ciment — prin pivnițe, garaje și uscătorii de bloc cu pereți uzi și mucegăiți. Fără căldură, fără apă, fără lumină, fără toaletă. Vara și iarna, în același loc rece și gol.

Nu îți povestesc asta ca să îți câștig mila sau compasiunea.

Îți povestesc asta ca să înțelegi că știu ce înseamnă suferința profundă, știu ce înseamnă să te simți singur cu totul. Să nu ai nimic și pe nimeni. Să nu știi dacă meriți să trăiești sau să fii văzut, auzit, ajutat.

Cu toate astea — am ales să trăiesc.

Calea înapoi

La șaptesprezece ani am ajuns la o casă de copii din Alba Iulia unde am locuit cinci ani. Acolo am găsit ceva care semăna cu stabilitatea. Am terminat liceul. M-am înscris la facultate. Am început, pas cu pas, să construiesc ceva.

Ani de zile am muncit în locuri și roluri complet diferite — de la zugrav la director regional de vânzări gestionând activitatea echipelor de vânzări în zece județe din România, de la spălător de vase la coordonator al unei echipe de asistenți pentru oameni bolnavi de demență și Alzheimer, de la fermier la pedagog Waldorf.

Mi-a luat ani buni ca să construiesc 3 afaceri personale, în 3 piețe diferite. Am pierdut mult și am eșuat în toate 3, dar m-am ridicat de fiecare dată. A trebuit să locuiesc în Germania, Anglia și Danemarca ca să îmi dau seama că locul meu e în România.

În toate aceste contexte am lucrat alături de oameni pe câmpuri, pe șantiere, în magazine, în birouri, în școli, pe patul de moarte. Am fost atât alături de copii pe care i-am cățărat pe vârfurile munților, i-am învățat să deseneze, să picteze, să modeleze în lut, să filțuiască jucării din lână, cât și alături de bătrâni paralizați, incapabili să mănânce, să se spele, sau să meargă la toaletă singuri.

Fiecare dintre aceste experiențe m-a învățat câte ceva despre suferință. Despre reziliență. Despre ce înseamnă să fii om în toată complexitatea lui.

Întoarcerea spre sine

De aproape două decenii practic zilnic retrospectiva, autoanaliza și prelucrarea propriilor gânduri, sentimente și senzații. Am integrat în viața mea practici contemplative din mai multe tradiții spirituale — occidentale și orientale — nu ca hobby, ci ca necesitate. Ca supraviețuire interioară.

Și am înțeles, în cele din urmă, un lucru esențial.

Această realizare nu a venit dintr-o carte. A venit din ani de forat adânc în mine însumi — din nenumărate momente în care am ales să mă uit în față la ce era acolo, în loc să fug.

Pas cu pas am înțeles că pot fi arhitectul propriei vieți. Mi-am reconstruit viața de la zero, din nimic, de mai multe ori.

Nu îți spun lucrurile astea despre mine ca să mă umflu în pene. Nu ți le spun nici ca să mă compătimești. Nu ți le spun nici ca să te descurajez.

Ți le spun pentru că vreau să înțelegi că schimbarea reală e posibilă — indiferent de unde pornești. Ți le spun pentru că o schimbare profundă și autentică nu se întâmplă după câteva ore de terapie. Schimbarea autentică te cere total implicat — perseverent, disciplinat, dedicat.

De ce fac această muncă

Nu am ales psihoterapia ca pe o carieră. Am ales-o ca pe o continuare firească a unui drum pe care îl parcurg de mult timp — drumul spre mine însumi.

Sunt Consilier în Psihoterapie Integrativă (cod COR 242324), cu formare realizată în cadrul Asociației Române de Psihoterapie Integrativă. Am parcurs module în: Formarea Relațiilor, Triunghiul Dramatic și Scenariul de Viață, Gestalt Terapie, Terapie Cognitiv-Comportamentală, Analiză Tranzacțională, Psihodramă, Psihosomatică, Stilurile de Atașament și Stadiile de Dezvoltare, Inteligența Emoțională, Psihopatologia Copilului, Hipnoză Ericksoniană, Psihoterapie Corporală Relațională, Lucrul cu transferul, contratransferul și procesele inconștiente.

Până în prezent am acumulat peste 500 de ore de practică individuală și de grup — cu psihologi, antreprenori, manageri, artiști, economiști, terapeuți, oameni obișnuiți în momente neobișnuite.

Nu lucrez cu oamenii din obligație sau din rutină. Lucrez cu ei pentru că știu exact cum e să stai singur cu ceva ce nu poți numi. Și știu că prezența unui om care te ascultă cu adevărat — fără să te judece, fără să te grăbească, fără să îți dea rețete — poate schimba totul.

Cum lucrez

Dacă se poate, față în față. De ce? Vindecarea reală se întâmplă în prezența celuilalt — în tăcerile dintre cuvinte, în priviri, în respirație. Ecranul taie exact ce contează mai mult: conexiunea umană.

Dacă distanța nu ne permite să lucrăm față-n față, dar simți că sunt omul potrivit pentru tine, atunci putem lucra împreună și online. Însă trebuie să îți spun din capul locului că online progresul va fi mai lent.

Nu aplic șabloane. Pachetele pe care le ofer pe pagina Servicii sunt structuri flexibile — nu tipare fixe. Înăuntrul lor, fiecare proces e diferit, pentru că fiecare om e diferit.

Lucrez cu mintea ta, cu corpul tău, cu povestea ta, cu relațiile tale — totodată, în profunzime. Construim împreună un spațiu de siguranță — un loc în care poți fi exact cine ești, fără teamă de judecată.

Relația dintre noi e temelia pe care se construiește orice schimbare reală.

Nu există transformare fără încredere.

Caut oameni care vor să lucreze serios cu ei înșiși.

Nu are importanță dacă acești oameni vin pentru o singură ședință sau pentru terapie de lungă durată. Important e că vin pentru adevăr.

Dacă ești unul dintre ei, mă bucur să te cunosc.